vineri, august 01, 2008

Batalia genelor - DISC ONE

Intotdeauna m-am intrebat daca seman mai mult cu mama sau cu tata. Subiectul e clasic printre rude/ cunostinte atunci cand esti la o varsta frageda. Pe masura ce m-am copt, insa, am inceput sa imi pun singur intrebarea asta.

In adolescenta eram ferm convins ca tata a venit cu pachetul dominant la conceptie. Inteleg de ce. Pe vremea aia ma concentram mai degraba pe ascpectul fizic decat pe cel psihic. Iar din punct de vedere fizic sunt o copie infidela a tatalui meu, cu toate micile defecte care au venit la pachet impreuna cu parul albit timpuriu - reumatism acut in liceu (din fericire tratabil si tratat), tendinta de ingrasare (netratabila, dar pe care inca o mai tin in lat) sau suflul sistolic ventricular (care desi e legat de miocard, nu este o afectiune grava).

Mai tarziu, dupa ce am introdus in ecuatie si pachetul genetic mostenit de fratele meu, mi-am dat seama ca de fapt doar fizicul l-am luat de la tata. Restul trasaturilor, mai putin fizice, pare ca le-as fi luat de la mama. Fratele meu mostenind mai degraba invers cele doua tipuri de trasaturi. Trebuie inteles insa ca vorbesc in termeni relativi, estimativi. Genetica este o stiinta a probabilitatilor, precum si mostenirea genetica este o realitate ce tine de sorti, mai degraba decat de formule exacte. Tipurile de gene - dominante si recesive - doar influenteaza aceste probabilitati. Singurele cazuri in care poti fi sigur ca vei :) mosteni una sunt atunci cand ambii parinti au aceeasi gena in dublu exemplar sau unul dintre parintii tai are o gena dominanta "in dublu exemplar".

Acum ma aflu in plina faza a 3-a legata de aceste aspecte genetice. Chiar daca realizam in anumite momente ale vietii noastre ca semanam mai mult cu unul dintre parinti, sansele sunt foarte mici sa fi mostenit trasaturi de la unul singur. De exemplu, desi am mostenit multe trasaturi fizice de la tatal meu, flexibilitatea sporita a degetelor mari de la mana este marca mamei mele, fara nici cea mai mica urma de indoiala. Observati-ma cu atentie atunci cand va arat semnul de OK cu degetul mare ridicat si celelalte stranse.

Pe scurt, cred ca mostenim o gramada foarte mare de gene de la ambii parinti. Dupa ce au loc bataliile cu rezultat aproape garantat dintre genele recesive si genele dominante, incepe o noua batalie - mult mai interesanta, mai greu de prognozat si de foarte lunga durata; arbitrata si uneori chiar influnetata de un o a treia tabara - educatia (care vine, culmea, de cele mai multe ori si in cea mai mare parte, tot de la parinti) si influenta societatii/ mediului/ anturajului.

Intr-o incercare de a scoate aceasta expunere din sfera geneticii si a o transforma intr-o parabola chiar si asa ipotetica, ganditi-va ce ar insemna ca un barbat si o femeie, cea mai incompatibila pereche posibila, sa faca un copil. Un copil care sa le mosteneasca genele si care sa se trezeasca in adolescenta ca orice decizie pe care trebuie sa o ia este rezultatul unor indelungi prelegeri interioare, adevarate procese juridice, cu avocati, martori, juriu si judecatori. Asta pentru ca a mostenit, printre altele, gene care pur si simplu se bat cap in cap.

Sau poate mai degraba maturitatea e perioada in care ne dam mai bine seama - in adolescenta batalia e putin mai simpla: nu vrem sa facem ce vor parintii, vrem sa facem ce vrem noi. Adica, in concluzie, le repetam greselile, dintr-un motiv foarte simplu: cu ceva ani in urma am primit, tot de la ei, chimic, nu verbal, o predispozitie genetica de a face exact aceleasi greseli pe care le-au facut (sau au fost predispusi sa le faca) si ei in tinerete.

OK, veti spune ca asa cum nu se poate sa mostenesti si ochi albastri si caprui (cu cateva mici exceptii), asa nu poti mosteni nici predispozitii contrarii. Sa fii, de exemplu, si zgarcit si darnic in acelasi timp. Sunt de acord. Insa eu ma refer la bataliile dintre gene de factura diferita, nu care tin de aceeasi trasatura - pentru ca batalia aia e rezolvata in primele luni din cele 9 ale vietii de dinaintea primei noastre zile de nastere. Sa presupunem ca acel copil din parabola noastra ipotetica devine matur si descopera ca a mostenit teama exagerata de singuratate a mamei sale si nevoia continua de noutate sentimentala a bunicului dinspre tata :). Ce va alege? O relatie stabila sau o viata de trubadur? Sa ramana alaturi de partenerul care aproape ca e gata sa ii propuna pasul cel mare sau sa zboare cu mai noul sosit pretendent la sufletul sau?

(va urma)

2 comentarii:

floricica spunea...

Frumoasa expunere. Analitica, argumentata. Putin mai aveai pana sa faci psihanaliza cu noi ...
Dar unde sunt astrele in toata povestea asta? Nu sunt. Si nu inteleg de ce nu le-ai mentionat. Tu stii cat de mult conteaza ziua, ora si locul nasterii?! Mai erai tu acelasi daca te nasteai sub semnul leului? Eu zic ca nu. Te legi de gene si parinti ...
Facem aceleasi greseli ca parintii nostri sau reactionam total invers decat ei pentru ca ei sunt sistemul nostru de referinta. Iar cateodata ne revoltam. Se poate intampla ca unul sa fie cel bun si celalalt sa fie cel rau. Daca tu vrei sa semeni cu cel bun dar de fapt semeni cu cel rau?! Genele dau ceea ce sintem dar nu suficient. Si cand aflam noi cine suntem, de fapt? Si uite asa soarta ne-o facem singuri. Ha!
Stii ce ma pune pe mine pe ganduri? Gemenii! Care pe care? Cum sunt genele aici? Se impart jumi-juma? Cine seamana cu mama, cine cu tata? Daca nici unul nu seamana cu mama/ tata? Cum decid ei? Unul o sa vrea intotdeauna ce are si celalalt. daca unul sufera, sufera si celalalt. Birr!

Doctor Beetle spunea...

Foarte bine gandit si argumentat intr-adevar. Suntem rezultatul combinarii (cam nefericit termenul dar nu imi vine altul acum in minte) dintre genotip si fenotip adica a insusirilor date de gene si de mediu (educatie, experienta personala etc). Nestudiind genetica nu ai de unde sti asa ca ai facut mici greseli (pardonabile): Genele sunt perechi. Jumatate vin de la mama iar jumatate de la tata. Dominantele se vor exprima chiar daca se gasesc intr-un singur exemplar. Recesivele se exprima numai daca sunt in dublu exemplar (mostenite de la ambii parinti). La adolescenta suntem sub influenta hormonala excesiva de aceea e mereu posibil sa luam decizii gresite si sa repetam astfel greselile parintilor (de aici si conflictul intre generatii).
Despre astre... imi permit sa ma indoiesc, fiind cu o pregatire reala si deci un pic sceptic si bazat pe dovezi stiintifice. totusi, nu neg influenta unor forte ce depasesc intelegerea noastra (sa le numim Dumnezeu, astre, karma, ursitoare).
Cat despre dilema ta de final pot sa zic doar ca omul este prin definitie o fiinta sociabila si, in ceea ce priveste atasamentul catre o alta persoana, totul tine de psihicul fiecaruia si de experientele proprii.
cunoscandu-ma pe mine iti poti imagina "batalia" care se petrece in sufletul meu intre experienta si aspiratiile mele ca fiinta sociabila. ;)
mult succes.