luni, martie 24, 2008

Pesterile din viata mea

Cand am plecat din GfK colegul meu Andi a tinut sa marcheze momentul enuntand una din teoriile mele legate de pesteri. Si anume ca, in momente de restriste sufleteasca, femeile prefera sa isi imparta suferinta, pentru a o diminua, pe cand barbatii, in acelasi scop, se retrag intr-o pestera unde si-o comprima. Trageti voi singuri conzluziile legate de avantajele si dezavantajele fiecarei metode.

Inainte de toate tin sa mentionez ca aceasta teorie nu este una personala, este una imprumutata dintr-o carte pe care am incercat sa o citesc acum ceva timp: Barbatii sunt de pe Marte, Femeile sunt de pe Venus - sau invers. O carte care incepe foarte bine, dar se termina dezastruos. Asta pentru ca, desi initiativa autorului de a intari partea teoretica cu exemple din viata de zi cu zi a pacientilor sai este laudabila, pacientii lui au fost si sunt americani - iar reactia noastra la intamplarile lor este una de neintelegere si de a-i considera prosti. Nu pe buna dreptate, dar intr-o cat se poate de legitima aparare. Eu unul nu am reusit sa o termin.

Da, imi plac pesterile. In fiecare an astept sa merg in Apuseni sa mai intru in una, sa ma imbrac in umbra, racoarea, prospetimea ei. Sa ma infasor in peretii ei stramti, in intunericul ei pur, in linistea ei care iti da fiori de placere cu fiecare bataie de inima; sa strang in jurul meu toate lucrurile astea "pesteresti" si sa fiu, macar cateva minute, doar eu cu mine. Cred ca asta caut acolo. Ma caut pe mine, rupt de orice factor extern, in forma pura, concentrat 100%. Asta imi ofera mie pestera aceea din Apuseni, aparent neprimitoare. 3 minute in care sa fiu doar cu mine, lipsit de orice influenta externa.

Nu cred ca am realizat diferenta dintre sunet si zgomot, pana cand nu am ascultat susurul apei proaspat evadata din stanca in cel mai indepartat colt al unei pesteri. Si nici adevaratul sunet al gandurilor mele.

Ma consider o persoana sociabila si sper ca si cei din jurul meu gandesc acelasi lucru. Apreciez avantajele vietii de turma, imi place sa am cat mai multi prieteni cu care sa impart cat mai multe momente intense sau relaxante, bune sau mai putin bune. Dar nimic nu ma incarca mai mult decat cele 3 minute petrecute intr-o pestera dintr-o coasta de munte din indepartatul Apuseni.

Si pentru ca sunt doar 3 minute si restul sunt peste 500,000 intr-un an, cred ca mi-am construit in jurul meu tot felul de aproape-pesteri mai accesibile in care sa retraiesc cele 3 minute din nou si din nou, nu la fel de eficient, nici la fel de autentic insa in exact acelasi scop. Incerc o clasificare, in ordinea gradului de izolare (perceputa) pe care mi-l ofera. Masina e cu siguranta pe primul loc. Acum imi explic de ce mi-am luat mai intai masina si apoi casa :). Acasa (in garsoniera din Titulescu) e pe locul 2. Desi mai retrasa, ramane pe locul 2, pentru ca cu masina ma identific, cu ea ma pot imbraca ca o parte din mine, ea este o parte separata din mine - casa ramane o constructie de beton si BCA intre multe altele.

Cred ca mai sunt si altele, insa astea 2 sunt cele mai importante, dintre aproape-pesteri. Mai e una, usor neclasificabila. Pe care insa mai degraba o caut, decat o am. Locul l-am identificat, ce caut acum e o modalitate prin care sa pot vedea in el toate sau macar o parte din trasaturile pesterii-pestera din Apuseni. Liniste, non-posesivitate, acceptare, intelegere muta, intimitate, capacitatea mea de a-l privi ca pe o parte din mine, capacitatea lui de a se face si a se lasa privit ca pe o parte din mine, incredere afectiva, siguranta afectiva etc. etc. etc.

Da, stiu, e greu de concurat cu pestera-pestera. Dar se poate. Si aproape ca reuseste atunci cand doarme :). Si mai e timp ...

luni, martie 03, 2008

Fericirea-i la bursa ...

Bine a mai zis, fara sa vrea, cine a zis ... "Fericirea-i la bursa ... "/ "Dar nici pe-aia n-o am ... ". Domnii de la Vama Veche se refereau la alta bursa, pe care nici eu n-am avut-o niciodata. Mi-a placut intotdeauna sa fiu cat mai aproape de linia aia nenorocita, dar intotdeuna sub ea.

Pe bursa cealalta nu am jucat niciodata, desi am terminat Banci si Burse si de Valori. Si mai sunt si licentiat. Nu e bai ... de ar fi asta singurul lucru pe care l-am invatat si nu mi-a folosit la nimic. Partea mai proasta este ca ne-au bagat in cap o gramada de reguli si de produse bursiere si nu ne-au invatat ce era mai important. O regula de aur a bursei si nu numai a ei. Daca joci (pe bursa) vei si castiga, vei si pierde.

Bursa e diferita de loto. La loto se intampla foarte rar sa castigi dar, daca esti baiat destept, e relativ usor sa nu pierzi ce ai castigat. Pe bursa castigi mai des, dar castigurile sunt foarte volatile. Asta daca joci in continuare.

Si pe bursa vietii nu ai cum sa te opresti, sa nu mai joci. Sau ai cum, dar nu mai are nici un farmec. In viata sa traiesti inseamna sa joci. Si invers. Cine crede ca poate fenta regula asta, ori e prea tanar, ori se crede mai "batran" (a se citi istet) decat e.

Partea buna cu bursa asta a vietii este ca atunci cand pierzi tot, materialul de investit se regenereaza, usor, de fiecare data, chiar daca atunci cand suntem "on the bottom" credem ca suntem pierduti definitiv si ca nu vom mai investi niciodata. Partea proasta (si asta se intampla si la bursa de valori) este ca cu cat detii mai mult, cu atat ai mai mult de pierdut. Si ai cel mai putin de pierdut exact atunci cand nu ai nimic.

Partea distractiva (aici creatorii nostri s-au distrat putin cu noi) este ca, reflex, credem ca lucrurile stau exact pe dos. Cand suntem "pe val" credem ca suntem invincibili, iar cand suntem adanc infipti in namolul de pe fundul lacului, credem ca nu vom mai castiga niciodata. Optimisti pe val, pesimisti sub val, cand, logic vorbind, ar trebui sa fim exact pe dos. Proaspat cazuti, ar trebui sa ne gandim ca nu avem decat de castigat, ca acum e cel mai prost moment sa renuntam (de parca am putea). Sus pe creasta ar trebui sa traim momentul la maxim, dar sa incepem sa ne uitam, fara sa ne fie insa frica, in jos, spre locul/ locurile unde e probabil sa cadem in orice clipa. Nu se contrazic cele doua, credeti-ma pe cuvant.

Cine spune ca ori traiesti la maxim, fara nici o girja, ori iti faci griji si esti moderat - se inseala. Parerea mea. Mie mi se pare mai fain sa merg cu peste 200 la ora atunci cand stiu ca am ABS, frane sport si airbaguri, decat cand nu am (credeti-ma, am facut-o in ambele variante). Da, stiu, e si mai fain sa inchizi ochii. Dar va rog eu, nu mai mult de 5 secunde ... ca la viteza aia in 5 secunde parcurgeti peste un sfert de kilometru :).

As mai vrea sa scriu multe despre bursa, dar nu acum. Inainte sa inchei si sa trag o linie mai mica, cred ca nu trebuie sa uitam ca suntem oameni, ca investim in oameni, ca avem prieteni, ca si prietenii sunt investitii, unele de care trebuie sa tinem cu dintii sa nu le pierdem, ca si familia (cea dintai) poate fi considerata un capital initial - ne-a fost data, dar aveti grija, orice se poate pierde pe bursa.

Gata.
________________

Am 29 de ani. Ce fac cu ei?

"Long time, no see!" imi clipoceste usor nervoasa ferestruica alba cu randuri negre din blog.

"Long see, no time!" ii raspund ca sa o incurc. Am reusit. Ma reloghez. S-a cumintit.

E drept, nu am mai vazut-o de mult timp. In ultima vreme ma vad mai mult cu un al partener mai mult sau mai putin frecvent de dialog. In ultima vreme ma vad mai mult al meu suflet. Dă pe dinafară. (Sper sa imi fac la un moment dat curaj si vant sa postez pe blog si 'Dialogurile cu sufletul meu'. Dar nu e graba.)

Biologic, mai sunt 10 ore si implinesc fix 29 de ani. Mai ales anul asta, ca e an bisect si am recuperat de 4 ori cate 6 ore pe care le sarim an de an de la numaratoare.

Am avut parte de o avanpremiera extraordinara. Toata saptamana servici cat cuprinde, Vineri seara s-a meritat. Sambata servici, sambata seara s-a meritat. Duminica dimineata s-a super meritat.

Duminica la pranz primesc una bucata vizita surpriza de la mama si fratele meu. Surpriza de care am aflat accidental cu doua ore inainte. Nu-i asa ca sunt atat de simpatice femeile, cum se scapa ele fara sa vrea si strica ditamai surpriza? Mai ales pe masura ce inainteaza in varsta? Astept sa creasca si a mea. Deocamdata o ud.

Masa in oras, pupaturi, ii expediez inapoi acasa, la Bacau. A fost foarte fain ca au venit pana aici sa imi ureze toate cele bune de ziua mea si sa imi dea cadoul.

Servici 2 ore, tenis de la 9 seara, 2 ore. 1-6, 2-6, 6-1. Mai raman 5 minute, jucam un tiebreak. 7-5. Bun - am reusit sa ii luam (eu si Jan) un set lui Laur. Si un tiebreak. In sfarsit. Am daramat 2 panouri despartitoare (unul eu, unul Jan) am lasat niste sange pe teren (Jan), am plecat cu niste vanatai (eu) si niste zgura pe haine (iarasi Jan) dar s-a meritat :).

Intre timp Steaua bate CFR-ul si se relanseaza campionatul. Super :). Extragere la loto, ies 3 numere, pe 2 bilete diferite si se relanseaza ideea de credit pentru casa. Acceptabil.

Acum nu prea imi vine sa dorm. Bucurie mare pe ferestruica de mai sus, dar nu va dura mult. Am chef sa joc un Heroes, sa imi aduc aminte de tinerete.

Trag un pic de linie inainte sa pun punct.
_________________

Am facut tot ce mi-am propus sa fac anul asta pana acum. Sunt fericit. Noapte buna. Adica - "Pe cai!" :) V-am pupat!